Deficitul de forță de muncă în industria prelucrătoare europeană: Pot roboții umanoizi acoperi acest gol?
Producătorii europeni se confruntă cu o criză structurală a forței de muncă. Roboții umanoizi oferă o cale către menținerea capacității de producție – însă doar dacă implementarea devine accesibilă pentru IMM-uri.
Motion1 Inc. ·
O Criză Structurală, Nu Ciclulă
Industria prelucrătoare europeană se confruntă cu o lipsă de forță de muncă ce nu se va rezolva de la sine. Aceasta nu este o scădere temporară cauzată de cicluri economice sau de perturbări post-pandemice. Este o realitate structurală, demografică, determinată de forțe care s-au acumulat de decenii și pe care nicio sumă cheltuită pe recrutare nu o poate inversa.
Cifrele sunt dure. Conform Eurostat, șaptezeci și șapte la sută dintre producătorii din UE raportează dificultăți în găsirea lucrătorilor cu abilitățile potrivite. Mai multe țări din UE au rate de posturi vacante în industria prelucrătoare de peste patru procente – un nivel care indică o lipsă sistemică, mai degrabă decât o fricțiune normală a pieței muncii. Vârsta medie a forței de muncă din industria prelucrătoare continuă să crească, cu tot mai puțini tineri care intră în meserii în fiecare an. Costurile forței de muncă în Europa de Vest sunt printre cele mai ridicate la nivel global, cu contribuțiile sociale ale angajatorilor adăugând treizeci până la patruzeci la sută peste salariile brute.
Acestea nu sunt probleme care pot fi rezolvate prin creșterea salariilor, deși salariile sunt cu siguranță în creștere. Nu sunt probleme care pot fi rezolvate prin campanii de conștientizare a automatizării, deși conștientizarea este în creștere. Sunt realități demografice: lucrătorii îmbătrânesc și ies din forța de muncă, iar nu există suficienți tineri care să aleagă cariere în industria prelucrătoare pentru a-i înlocui. Fluxul este structural insuficient.
Pentru managerii de operațiuni din fabricile mici și mijlocii, această lipsă nu este o tendință macroeconomică abstractă. Este realitatea zilnică de a rula linii de producție cu posturi neocupate, de a vă baza pe ore suplimentare pentru a acoperi lacunele, de a observa deteriorarea calității pe măsură ce lucrătorii obosiți își prelungesc turele și de a refuza comenzi deoarece nu puteți asigura personalul necesar pentru a le îndeplini.
Costul Posturilor de Lucru Neocupate
Lipsurile de forță de muncă nu reduc doar numărul de angajați. Ele se propagă în întreaga operațiune în moduri care sunt adesea subestimate.
Capacitatea redusă este impactul cel mai evident. Atunci când posturile rămân neocupate, liniile de producție funcționează sub capacitatea maximă. Un producător care operează la optzeci la sută din capacitate din cauza lipsei de personal lasă douăzeci la sută din potențialul său de venit neexploatat – nu din cauza cererii insuficiente sau a limitărilor echipamentelor, ci pentru că nu există suficiente mâini pentru a face munca.
Costurile orelor suplimentare agravează problema. Lucrătorii existenți acoperă lacunele la tarife premium, de obicei 150 până la 200 la sută din salariile standard. Acest lucru este costisitor pe termen scurt și nesustenabil pe termen lung, deoarece orele suplimentare cronice duc la epuizare, absenteism crescut și o rotație mai mare a personalului – ceea ce exacerbează și mai mult lipsa.
Calitatea are de suferit atunci când lucrătorii sunt suprasolicitați. Operatorii obosiți fac mai multe erori, ratează mai multe defecte și iau mai multe scurtături. Pentru producătorii din industriile reglementate – alimentară și băuturi, farmaceutică, auto – problemele de calitate pot declanșa rechemări, acțiuni de reglementare și daune reputaționale care depășesc cu mult costul lipsei de forță de muncă în sine.
Fiabilitatea livrărilor se erodează pe măsură ce capacitatea de producție devine imprevizibilă. Clienții care nu se pot baza pe termene de livrare consistente vor găsi în cele din urmă furnizori care pot. Pentru producătorii IMM-uri care concurează cu firme mai mari cu bazine de forță de muncă mai profunde, aceasta este o amenințare existențială.
Un singur post neocupat pe o linie de producție poate costa un producător 50.000 € până la 100.000 € anual în productivitate pierdută – și majoritatea unităților au multiple posturi neocupate în orice moment.
De Ce Automatizarea Tradițională Nu A Rezolvat Problema
Brațele robotice industriale se găsesc în fabrici de decenii și au avut un succes enorm în automatizarea sarcinilor de volum mare, de precizie ridicată, cu poziție fixă, pe linii de producție dedicate. Dar nu au rezolvat problema lipsei de forță de muncă, deoarece lipsurile sunt concentrate exact în sarcinile pe care brațele robotice tradiționale nu le pot gestiona.
Brațele robotice excelează în medii structurate, previzibile, unde sarcina este definită cu precizie și spațiul de lucru este construit special. Sunt mai puțin eficiente – și adesea nepractice – pentru sarcini care necesită mobilitate între posturile de lucru, manipularea unor obiecte diverse cu forme și dimensiuni variate, operarea în medii concepute pentru oameni, mai degrabă decât pentru mașini, și tipul de dexteritate adaptivă pe care munca de producție de rutină o cere adesea.
Acestea sunt sarcinile unde lipsurile de forță de muncă se resimt cel mai puternic:
- Ambalarea la sfârșitul liniei, unde produsele de diverse dimensiuni trebuie preluate, inspectate și ambalate.
- Manipularea materialelor, unde componentele trebuie mutate între posturile de lucru pe o suprafață de fabrică.
- Asamblarea ușoară, unde piesele trebuie orientate, introduse și fixate cu o coordonare manuală similară celei umane.
- Inspecția calității, unde evaluarea vizuală și manipularea fizică merg mână în mână.
Acesta este golul pe care roboții umanoizi sunt proiectați să îl umple. Factorul lor de formă umană înseamnă că pot opera în spații concepute pentru lucrători umani, pot folosi unelte concepute pentru mâini umane, pot naviga pe căi concepute pentru picioare umane și pot îndeplini sarcini concepute pentru dexteritatea umană. Nu necesită celulele de lucru special construite și modificările de infrastructură pe care le cer brațele robotice tradiționale.
A Face Roboții Umanoizi Accesibili Producătorilor Care Au Cel Mai Mult Nevoie de Ei
Producătorii cei mai afectați de lipsurile de forță de muncă sunt, paradoxal, cei mai puțin echipați pentru a implementa roboți umanoizi folosind metode tradiționale. Un producător cu cincizeci până la cinci sute de angajați nu are o echipă de robotică. Nu are 100.000 € de cheltuit pe integrare pentru fiecare implementare. Nu are luni de așteptat în timp ce inginerii iterează pe suprafața fabricii.
De aceea, accesibilitatea platformei de implementare contează la fel de mult ca și capacitatea hardware-ului. Implementarea trebuie să elimine necesitatea expertizei în robotică în interiorul fabricii, astfel încât managerul de operațiuni – persoana care înțelege munca – să poată pur și simplu preda sarcina, mai degrabă decât să scrie un brief de programare. Trebuie să utilizeze simularea bazată pe AI pentru a înlocui luni de inginerie manuală cu zile de antrenament automatizat. Trebuie să ofere leasing în loc de achiziție, astfel încât întregul cost să se transforme într-o cheltuială operațională lunară care se încadrează în structura bugetară existentă. Și trebuie să furnizeze instrumente de gestionare a flotei pe care echipa operațională existentă le poate utiliza independent, fără suport continuu din partea specialiștilor externi.
Atunci când aceste condiții sunt îndeplinite, automatizarea cu roboți umanoizi devine accesibilă producătorilor care au cel mai mult nevoie de ea – companiile mici și mijlocii care formează coloana vertebrală a industriei prelucrătoare europene și care sunt cele mai vulnerabile la forțele demografice care stau la baza crizei forței de muncă.
O Cale de Adoptare în Etape
Producătorii care iau în considerare automatizarea cu roboți umanoizi nu trebuie să își transforme întreaga operațiune peste noapte. Cea mai eficientă strategie de adoptare este una în etape, începând la scară mică și extinzându-se pe baza rezultatelor demonstrate.
Prima fază este o implementare pilot a unuia sau doi roboți umanoizi pe posturile cu cel mai mare impact și cel mai greu de ocupat. Scopul nu este de a automatiza întreaga fabrică, ci de a valida tehnologia în mediul dumneavoastră specific, de a măsura un randament real al investiției și de a construi încredere în cadrul echipei de operațiuni. Această fază durează de obicei douăsprezece până la cincisprezece săptămâni de la evaluare până la punerea în funcțiune.
A doua fază extinde implementarea la posturi suplimentare în cadrul aceleiași unități, valorificând fluxurile de lucru, mediile de simulare și cunoștințele operaționale acumulate în timpul pilotului. Deoarece infrastructura există deja, al doilea și al treilea robot umanoid se implementează semnificativ mai rapid decât primul.
A treia fază se extinde pe ture, linii de producție și, potențial, multiple unități. Platforma de gestionare a flotei asigură consistența, iar costul marginal al fiecărei unități suplimentare continuă să scadă pe măsură ce baza de date și biblioteca de fluxuri de lucru cresc.
Această abordare în etape gestionează riscul, construind în același timp capacitatea organizațională necesară pentru a extinde eficient automatizarea cu roboți umanoizi. Producătorii care încep astăzi Faza 1 vor fi în Faza 3 de extindere în timp ce concurenții lor încă evaluează dacă să înceapă.